'Cantarete din america'

Shakira a anunţat că turneul pe care îl va susţine în Marea Britanie, la iarnă, va fi unul “interactiv”, care le va permite fanilor artistei columbiene să urce pe scenă, să se plimbe şi să danseze, în timpul pieselor pe care aceasta le va interpreta, informează contactmusic.

Rapperul şi producătorul muzical Jay-Z a anunţat, vineri, că va lansa un album de memorii, intitulat “Decoded”, pe 16 noiembrie, informează nme.com.

Actriţa americană Amy Adams va interpreta rolul principal într-un lungmetraj inspirat de viaţa şi cariera cântăreţei Janis Joplin, informează accesshollywood.com.

Influenţa cântăreţei Lady Gaga asupra industriei muzicale americane este atât de mare încât organizatorii premiilor Grammy au modificat criteriile de eligibilitate la categoria “cel mai bun artist debutant”, după excluderea controversată a acesteia la nominalizările din 2009, relatează Reuters.

Cântăreaţa britanică Amy Winehouse va înfiinţa un super-grup împreună cu Juestlove, DJ-ul şi toboşarul trupei The Roots, şi cu producătorul muzical Raphael Saadiq, informează contactmusic.com.

Wednesday June 23, 2010 08:36

Jay-Z, dat în judecată de o companie aeriană

Rapperul Jay-Z a fost dat în judecată de o companie aeriană privată, care susţine că muzicianul american nu a achitat facturi în valoare de peste 130.000 de dolari, reprezentând serviciile prestate de companie în timpul a 18 ore de zbor.

Reacţii controversate la doar o zi de la lansarea pe site-ul artistei, asta a stârnit “Alejandro”, cel mai nou clip al artistei.

Sheryl Crow l-a convins pe Justin Timberlake să asigure partea de backing vocals a unei piese care va fi inclusă pe noul ei album, după ce l-a întâlnit pe celebrul cântăreţ american în holul unui studio de înregistrări din Los Angeles, informează contactmusic.com.

Whitney Houston şi-a dezamăgit fanii din Copenhaga, prestaţia cântăreţei americane fiind mult sub aşteptări în timpul concertului susţinut de artistă în acest weekend, în capitala daneză, determinându-i pe mulţi dintre fanii ei să plece înainte de încheierea show-ului, informează mwza.com.

Beyonce Knowles a fost dată în judecată de un vecin din Hollywood Hills, care susţine că filmările pentru noul videoclip al artistei americane au tulburat liniştea în acest cartier rezidenţial din Los Angeles, informează dailylatestnews.com.

Rapperul Bobby Brown, fostul soţ al cântăreţei Whitney Houston, a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, Alicia Etheridge, pe scenă, în timpul unui concert pe care l-a susţinut vineri, în Metro Park din oraşul american Jacksonville, informează people.com.

O parodie a unei melodii interpretate de Lady Gaga realizată de soldaţii americani din Afganistan a devenit foarte populară pe internet, înregistrând 3,5 milioane de accesări într-o săptămână.

Grupul american Black Eyed Peas a devenit trupa a cărei piesă “I Gotta Feeling” a înregistrat cele mai mari vânzări în format digital, depăşind precedentul record deţinut de rapperul Flo Rida cu piesa “Low”, potrivit Nielsen SoundScan.

Mariah Carey şi Nick Cannon au sărbătorit doi ani de căsnicie printr-o a treia nuntă, care a avut loc la reşedinţa cuplului din Hollywood Hills, Los Angeles, informează accesshollywood.com.

Friday April 30, 2010 12:15

Lady Gaga, cel mai influent artist din lume

Cântăreaţa americană Lady Gaga a fost desemnată cel mai influent artist din lume, potrivit sondajului pe anul acesta realizat de revista Time, informează contactmusic.com.

'Cantarete din america'

Ads

Categories