Wednesday August 4, 2010 13:44
Cântăreaţa Lady Gaga a primit, marţi, 13 nominalizări la MTV Video Music Awards (VMA), stabilind astfel un nou record în privinţa celor mai multe nominalizări la aceste trofee primite de un artist într-un singur sezon.
Friday July 23, 2010 15:21
Cunoscuta cantareata de 23 de ani, Inna, a aparut in paginile faimoasei reviste FHM din Cehia, intr-un pictorial realizat de Eduard Aninaru.
Thursday July 22, 2010 12:35
Preselecţiile pentru cea de-a 40-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia 2010 vor debuta pe 2 august, însă organizatorii au declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că nu ştiu dacă acest eveniment va avea loc, deoarece deocamdată nu există fonduri pentru organizarea lui.
Friday July 16, 2010 16:08
Cântăreaţa britanică Amy Winehouse, ale cărei probleme legate de consumul de droguri şi alcool sunt relatate pe larg de tabloidele britanice, a declarat într-un interviu publicat joi că noul ei album va fi lansat cel mai târziu în ianuarie 2011.
Wednesday July 14, 2010 08:47
Artista Madalina Manole, care a murit miercuri dimineata, a fost gasita de ambulanta intr-o balta de sange, au declarat pentru Mediafax surse judiciare. Langa ea a fost gasit un bidon cu o substanta chimica.
Tuesday June 1, 2010 12:31
Cântăreaţa australiană Kylie Minogue a fost părăsită de iubitul ei, modelul Andres Valencoso Segura, în urma unor certuri care au avut loc în reşedinţa din Londra a celor doi, la sfârşitul săptămânii trecute, informează contactmusic.com.
Saturday May 15, 2010 14:41
Cântăreaţa R&B Mary J. Blige o va interpreta pe celebra muziciană Nina Simone, într-un film biografic intitulat “Nina”, pe un scenariu de Cynthia Mort, informează hollywoodreporter.com.
Thursday May 13, 2010 20:28
O explozie rock este pe cale sa arunce in aer Romania. Pe drumul deschis de The Rolling Stones incep sa calce marii artisti ai lumii.
Wednesday May 12, 2010 12:14
Concertul pe care Cesaria Evora urma să îl susţină la Bucureşti sâmbătă a fost reprogramat pentru perioada 28 – 30 octombrie, au anunţat organizatorii, cântăreaţa anulându-şi mai multe spectacole după ce a fost operată pe cord deschis, luni seară, într-o clinică din Paris.
Sunday April 25, 2010 12:15
Bret Michaels, solistul trupei Poison, a suferit o hemoragie cerebrală, vineri seară, însă, potrivit celor mai recente informaţii, starea de sănătate a muzicianului american este stabilă, iar acesta a redevenit conştient.
Friday April 23, 2010 14:40
Trupa The Killers şi cântăreaţa Patti Smith s-au numărat printre artiştii premiaţi, miercuri, în cadrul celei de-a 27-a gale organizate de American Society of Composers, Authors and Publishers (ASCAP), la Renaissance Hollywood Hotel din Los Angeles, informează bbc.co.uk.
Thursday April 15, 2010 07:04
Primul concert susţinut de Whitney Houston, în Marea Britanie, după problemele medicale care au obligat-o pe cântăreaţa americană să anuleze o parte dintre show-urile programate în cadrul turneului ei european, nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor şi a fost criticat de presa britanică.
Tuesday April 13, 2010 14:52
Cântăreaţa australiană Kylie Minogue şi-a surprins încă o dată fanii, anunţând, printr-un mesaj postat pe Twitter, că noul ei single va fi lansat în luna iunie, informează thesun.co.uk.
Tuesday April 6, 2010 09:42
Elton John a declarat că ar fi încântat să cânte în duet cu Lady Gaga pentru coloana sonoră a următorului film din seria “James Bond”, informează femalefirst.co.uk.
Tuesday March 30, 2010 14:01
Cântăreaţa Madonna va efectua o vizită în Malawi, săptămână aceasta, şi va organiza o întâlnire între cei doi copii ai ei adoptaţi din această ţară africană şi rudele lor, informează thesun.co.uk.
Potrivit presei britanice, Madonna a pus deja la punct o întâlnire între fiica ei Mercy, adoptată din Malawi, şi rudele acesteia, pe care nu le-a [...]