Friday July 16, 2010 12:45
Bono, solistul trupei U2, a anunţat într-o înregistrare video că a ieşit din convalescenţa impusă de operaţia la spate pe care a suportat-o în luna mai, la Munchen (Germania), şi s-a scuzat faţă de fanii care vor trebui să aştepte încă un an pentru a vedea formaţia cântând în America de Nord.
Wednesday July 14, 2010 08:47
Artista Madalina Manole, care a murit miercuri dimineata, a fost gasita de ambulanta intr-o balta de sange, au declarat pentru Mediafax surse judiciare. Langa ea a fost gasit un bidon cu o substanta chimica.
Thursday July 1, 2010 09:41
Cântăreţul american Prince a anunţat că va lansa următorul său album, intitulat “20Ten”, în mod gratuit, peste 2,5 milioane de copii ale acestuia urmând să fie distribuite, în iulie, ca insert-uri ale unor ziare şi reviste europene, informează hollywoodreporter.com.
Friday June 25, 2010 20:09
Massive Attack, celebra trupă britanică trip-hop, revine la Bucureşti, duminică, la Zone Arena, într-un spectacol live cu un buget de peste 2 milioane de lire sterline, alături de alţi nouă muzicieni, informează organizatorii.
Tuesday June 22, 2010 09:30
Cântăreaţa Martina Topley-Bird va concerta în deschiderea show-ului pe care formaţia Massive Attack îl va susţine la Zone Arena din Bucureşti pe 27 iunie.
Sunday June 13, 2010 08:31
Reacţii controversate la doar o zi de la lansarea pe site-ul artistei, asta a stârnit “Alejandro”, cel mai nou clip al artistei.
Monday June 7, 2010 13:38
Whitney Houston şi-a dezamăgit fanii din Copenhaga, prestaţia cântăreţei americane fiind mult sub aşteptări în timpul concertului susţinut de artistă în acest weekend, în capitala daneză, determinându-i pe mulţi dintre fanii ei să plece înainte de încheierea show-ului, informează mwza.com.
Monday May 31, 2010 21:47
Concertul pe care cântăreţul Michael Bolton urma să îl susţină la Constanţa pe 17 iulie se va desfăşura pe 30 iulie, informează organizatorii, International Creative Artists.
Wednesday May 26, 2010 20:07
Biletele pentru concertul pe care Eric Clapton & Steve Winwood îl vor susţine la Bucureşti, pe 11 iunie, pe stadionul “Iolanda Balaş Soter” din Bucureşti, au fost suplimentate, fiind puse în vânzare încă 2.000 de bilete, informează organizatorii.
Saturday May 22, 2010 16:24
Trupa Dark Tranquillity din Suedia va cânta, pe 14 august, pe scena din Piaţa Mare din Sibiu, la festivalul Artmania, desfăşurat în acest an între 13 şi 15 august, informează organizatorii.
Thursday April 15, 2010 07:04
Primul concert susţinut de Whitney Houston, în Marea Britanie, după problemele medicale care au obligat-o pe cântăreaţa americană să anuleze o parte dintre show-urile programate în cadrul turneului ei european, nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor şi a fost criticat de presa britanică.
Wednesday April 7, 2010 13:09
Cântăreaţa americană Whitney Houston a fost internată într-o clinică din Paris din cauza unei rinofaringite cronice şi a unei infecţii a cărei cauză nu a fost identificată, au declarat, miercuri, apropiaţii artistei.
Tuesday April 6, 2010 09:42
Elton John a declarat că ar fi încântat să cânte în duet cu Lady Gaga pentru coloana sonoră a următorului film din seria “James Bond”, informează femalefirst.co.uk.
Wednesday March 31, 2010 21:27
Un cântăreţ german de rock, Peter Maffay, născut la Braşov, va investi aproximativ trei milioane de euro pentru construcţia unei tabere pentru copiii cu probleme sociale din Europa, dar şi pentru renovarea bisericii fortificate şi dezvoltarea turistică a satului Roadeş din judeţul Braşov.
Peter Maffay a inaugurat, miercuri, şantierul unde va fi construită tabăra pentru [...]
Sunday March 21, 2010 10:53
Lady Gaga a fost dată în judecată de un fost producător muzical care îi cere artistei daune în valoare de 30 de milioane de dolari, susţinând că el se află la originea imensului succes de care se bucură în prezent cântăreaţa americană.
În plângerea depusă, miercuri, la Curtea Supremă a statului New York, producătorul muzical Rob [...]