'hituri luna mai'

Fostele membre ale grupului Spice Girls se vor reuni în curând pentru a filma un lungmetraj biografic, o continuare a peliculei “Spice World” ce a fost lansată în 1997, a declarat Emma Bunton, una dintre membrele formaţiei, citată de dailymail.co.uk.

Actriţa americană Amy Adams va interpreta rolul principal într-un lungmetraj inspirat de viaţa şi cariera cântăreţei Janis Joplin, informează accesshollywood.com.

Trupele OCS, ZOB, Altar, Kumm şi Implant pentru Refuz vor concerta pe scena Rock a festivalului Stufstock 2010, care se desfăşoară la Vama Veche, în perioada 16 – 22 august, informează organizatorii.

Robbie Williams va lansa împreună cu Gary Barlow, fostul său coleg din trupa Take That, un videoclip inspirat din “Brokeback Mountain”, controversatul lungmetraj care a şocat America puritană în 2005, prezentând pe marile ecrane iubirea “interzisă” dintre doi cowboy, informează thesun.co.uk.

Luna iulie aduce la Bucureşti în premieră concertele a două nume de legendă – trupa The Cranberries şi chitaristul Gary Moore -, show-uri ale unor artişti internaţionali precum Eros Ramazzotti, Pink Martini şi Faithless, dar şi spectacole de club ale trupelor româneşti.

Cântăreaţa americană Aretha Franklin, supranumită “regina muzicii soul”, va fi acompaniată la pian, în timpul unei gale de caritate care va avea loc la Philadelphia (SUA), în luna iulie, de fostul secretar de stat american Condoleezza Rice.

Cântăreţul american Prince a anunţat că va lansa următorul său album, intitulat “20Ten”, în mod gratuit, peste 2,5 milioane de copii ale acestuia urmând să fie distribuite, în iulie, ca insert-uri ale unor ziare şi reviste europene, informează hollywoodreporter.com.

Wednesday June 30, 2010 12:29

Kylie Minogue lucrează la un musical

Cântăreaţa australiană Kylie Minogue a anunţat că lucrează la un musical a cărui coloană sonoră va conţine câteva dintre piesele de succes ale ei, informează contactmusic.com.

Vara a inceput in forta in ceea ce priveste evenimentele muzicale desfasurate in tara noastra, iar luna iulie nu se lasa mai prejos. Bani sa fie, ca avem de unde alege. Gary Moore, Eros Ramazzotti sau The Cranberries sunt numai cateva dintre numele mari care concerteaza in iulie in Romania.

Cântăreaţa australiană Kylie Minogue revine pe scena muzicală în luna iunie, odată cu lansarea piesei “All the Lovers”, primul single de pe noul ei album, intitulat “Aphrodite”, ce va fi disponibil în magazine începând din luna iulie.

Cântăreaţa australiană Kylie Minogue şi-a surprins încă o dată fanii, anunţând, printr-un mesaj postat pe Twitter, că noul ei single va fi lansat în luna iunie, informează thesun.co.uk.

Cântăreţul britanic Elton John va înregistra un album cu Leon Russel, cei doi muzicieni lucrând la piese pentru acest proiect, al cărui titlu nu a fost încă ales, informează Reuters.
Albumul va fi înregistrat în Los Angeles şi va fi realizat de producătorul T-Bone Burnett.
Printre invitaţii speciali care au contribuit la acest album se numără Neil [...]

Luni, 22 februarie, de la ora 19.00 telespectatorii pot urmari la MTV Fresh cel mai nou videoclip al lui Matteo, “Lovaman”!
Acesta va fi prezentat de VJ Oana alaturi de cele mai tari videoclipuri si hituri romanesti si internationale chiar de pe patinoarul din AFI Palace!
Matteo, Lora (ex Wassabi) si Loredana, cea mai recenta descoperire a [...]

'hituri luna mai'

Ads

Categories