'muzica americana noua'

Muzica noua: Trupa americană Van Halen se află din nou în studiourile de înregistrare, urmând să lanseze în 2011 un nou album şi să susţină un turneu mondial alături de solistul David Lee Roth, unul dintre membrii fondatori ai grupului, informează femalefirst.co.uk.

Biletele la gazonul B (140 de lei) pentru concertul pe care trupa Aerosmith îl va susţine, vineri, la Zone Arena din Capitală s-au epuizat, informează organizatorii, Events.

Sheryl Crow l-a convins pe Justin Timberlake să asigure partea de backing vocals a unei piese care va fi inclusă pe noul ei album, după ce l-a întâlnit pe celebrul cântăreţ american în holul unui studio de înregistrări din Los Angeles, informează contactmusic.com.

Friday April 30, 2010 12:15

Lady Gaga, cel mai influent artist din lume

Cântăreaţa americană Lady Gaga a fost desemnată cel mai influent artist din lume, potrivit sondajului pe anul acesta realizat de revista Time, informează contactmusic.com.

Cirque du Soleil va pune în scenă un spectacol inspirat din viaţa lui Michael Jackson, a cărui coloană sonoră va conţine piesele “regelui muzicii pop”, decedat în iunie 2009, au anunţat, marţi, reprezentanţii acestei companii canadiene.

Cântăreaţa americană Melissa Etheridge şi partenera ei de viaţă, Tammy Lyn Michaels, s-au despărţit, după o relaţie care a durat nouă ani.

Wednesday April 7, 2010 20:23

Slash: Axl Rose este fenomenal

Slash, fostul chitarist al trupei Guns N’ Roses, a declarat că doreşte să pună capăt conflictului de peste un deceniu cu fostul său coleg de trupă, Axl Rose, considerând că ar putea avea o “conversaţie interesantă” cu acesta, dacă amândoi vor lăsa la o parte diferenţele de opinii care îi separă.

Cântăreaţa americană Whitney Houston şi-a anulat concertul pe care îl avea prevăzut, marţi, la Paris, din cauza unei infecţii respiratorii, potrivit comunicatului emis de organizatorii evenimentului.

Elton John a declarat că ar fi încântat să cânte în duet cu Lady Gaga pentru coloana sonoră a următorului film din seria “James Bond”, informează femalefirst.co.uk.

Lady Gaga ar putea interpreta tema muzicală a următorului film din seria “James Bond”, după ce a fost invitată de producătorii acestei francize de succes să compună şi să interpreteze o piesă potrivită pentru acest proiect, informează femalefirst.co.uk.
Potrivit presei britanice, producătorii francizei “James Bond” sunt mari admiratori ai cântăreţei Lady Gaga şi doresc ca vocea [...]

Trupa americană Linkin Park a anunţat, marţi, că va lansa piesa “Blackbirds” prin intermediul jocului video “Linkin Park 8-Bit Rebellion!”, ce este disponibil sub forma unei aplicaţii pentru telefoanele mobile, informează hollywoodreporter.com.
Conceput în colaborare cu Artificial Life Inc., jocul video “Linkin Park 8-Bit Rebellion!” este prezentat sub forma unui film de acţiune, în care concurenţii [...]

Cântăreaţa Madonna va efectua o vizită în Malawi, săptămână aceasta, şi va organiza o întâlnire între cei doi copii ai ei adoptaţi din această ţară africană şi rudele lor, informează thesun.co.uk.
Potrivit presei britanice, Madonna a pus deja la punct o întâlnire între fiica ei Mercy, adoptată din Malawi, şi rudele acesteia, pe care nu le-a [...]

Saturday March 20, 2010 16:20

Piesa noua Mary J Blige – Whole Lotta Love

O noua piesa semnata Mary J Blige a aparut online. “Whole Lotta Love” este un cover dupa clasicul din 1969 a celor de la Led Zeppelin, extras de pe varianta internationala a albumului “Stronger withEach Tear“.
Ascultati piesa produsa de RedOne, cel care a lucrat cu Lady GaGa si Akon la multe hituri.

Recent, cântăreaţa americană Mary J. [...]

Trupele Rammstein, Metallica, Manowar, Slayer, Alice in Chains, Megadeth şi Heaven and Hell concertează la Bucureşti în cadrul Sonisphere Festival, care se desfăşoară în perioada 25 – 27 iunie, la complexul Romexpo.
Astfel, pe 25 iunie vor concerta Manowar, Volbert, în timp ce pe 26 iunie, la Romexpo, vor cânta Metallica, Megadeth, Anthrax şi Heaven and [...]

Actriţa americană Angelina Jolie a avut o aventură cu Mick Jagger, solistul trupei The Rolling Stones, în timp ce rockerul britanic era căsătorit cu top-modelul Jerry Hall, se afirmă în cea mai recentă carte lansată de biografa americană Jenny Paul, informează dailymail.co.uk.
În volumul intitulat “Brad Pitt and Angelina Jolie: The True Story” se afirmă [...]

'muzica americana noua'

Ads

Categories